Soarele are o perseverență a naibii de enervantă uneori. Adică, pe bune, nu are altă treabă decât să răsară în absolut fiecare dimineață, fără excepție? Oare nu se plictisește niciodată de noi? Oare nu are și el momente în care vrea să lase totul baltă și să chiulească de la activitatea zilnică? Sau nu e mahmur niciodată după o seară de beție cosmică? Nu vrea și el să mai stea la povești cu Marte sau să se bucure de liniștea nopții? Ei bine, se pare că nu. E cel mai constant dintre cei constanți. Se trezește fix la aceeași oră zilnic, se ridică din pat cu o acuratețe debordantă și mai are și nesimțirea să dea deșteptarea în jurul lui. Nu îi prea pasă de zilele noastre proaste, că suntem adormiți sau triști. Pur și simplu intră în casă fără să bată la ușă și ne face ziua mai frumoasă. E ceva de capul lui, are personalitate și ce-i drept, știe să se face iubit, dorit și să plângem după el. Despre el s-au scris poezii, povești, s-au pictat tablouri, datorită lui s-au iscat/ sfârșit iubiri. Trebuie să recunosc că, deși clișeic, cel mai mult îmi place când pleacă.Și pot să îl surprind de pe un vârf de munte sau de pe malul unei mări. Culorile pe care le lasă în urmă sunt atât de intense, încât se întipăresc pe retină și pe suflet. Fotografii se dau în vânt și după clipele alea când el se trezește, cică ar avea o aură aparte.
Așa că, fie că ești sau nu o persoană matinală, fie că iubești sau nu să te trezești o dată cu soarele, fie că ești adeptul mării sau iubești aerul rarefiat al muntelui, pun pariu că Soarele reușește să îți aducă măcar un zâmbet scurt sau să trezească un sentiment în tine. Fiecare dintre noi are cel puțin o amintire frumoasă legată de acest optimist al astrelor, de care își aduce aminte și ziua se înseninează.
adacranga 